Eugenia Popovici

Eugenia Popovici (1914, București - 23 decembrie 1986, București) a fost o actriță de teatru și profesoară de artă dramatică. A absolvit Conservatorul de muzică și artă dramatică din București la clasa profesoarei Maria Filotti (1932-1935) și Facultatea de Litere și Filozofie (1932-1936). Fiică de profesori de liceu, mama fiind profesoară de muzică. Potrivită ca statură, blondă, cu o voce deosebit de melodioasă, o privire candidă și trăsături de mare puritate, ea va fi una dintre cele mai autentice ingenue, capabilă să joace cu un farmec irezistibil și un firesc desăvârșit și roluri de ingenuă comică, dar și roluri cu încărcătură dramatică. Încă studentă la Conservator, Popovici joacă la Teatrul Maria Ventura rolul Poliei din Frații Karamazov, de Gaston Baty (stagiunea 1933-1934).

Remarcată în 1935 la terminarea Conservatorului în rolul principal din Vocea umană de Jean Cocteau de către Ion Marin Sadoveanu, directorul general al Teatrelor și Paul Prodan, directorul Naționalului din capitală, este angajată de îndată la acest teatru, unde rămâne până la sfârșitul activității. Rolurile din prima stagiune, Erji din Avram lancu, de Lucian Blaga, regia Ion Șahighian și eroina din Veste bună, de Mircea Ștefănescu, rezolvate de actriță cu grație, inteligență, spontaneitate, inventivitate și farmec, o impun în ochii publicului și al colegilor, determinând distribuirea ei în stagiunea 1936-1937 în Oana din Apus de soare, de Barbu Ștefănescu-Delavrancea, cu George Calboreanu în rolul lui Ștefan cel Mare. Popovici aparține acelor interpreți care au rămas credincioși primei scene a țării până la sfârșitul vieți, contribuind la definirea stilului Naționalului bucureștean, confundându-se cu acesta.

Din 1962 până în 1976 activității artistice i-o adaugă pe aceea de profesoară de actorie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. A fost rectorul Institutului între 1972-1976.

A mai jucat astfel la Teatrul Poporului în Cartierul durerii, de Ronald Gow și Walter Greenwood (stagiunea 1945-1946), la Teatrul Odeon, în Scumpa mea Ruth, de Norman Krasna (stagiunea 1946-1947) și la Municipal în Nu se știe niciodată, de G.B. Shaw (stagiunea 1947-1948). Actriță de teatru prin excelență a acceptat destul de greu să joace în filme. Totuși câteva pelicule îi păstrează imaginea. Răsună valea,regia Paul Călinescu, Steaua fără nume, regia Henri Colpi, după piesa lui Mihail Sebastian, în care a jucat-o pe Domnișoara Cucu și două povești parodice realizate de Ion Popescu-Gopo, De-aș fi Harap Alb și Poveste porcului.